Trenul regal a ajuns la Iaşi

Trenul regal a ajuns la Iaşi

După 100 de ani, trenul regal a refăcut călătoria Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria de la Bucureşti la Iaşi, pentru a se refugia din calea armatei germane.

Trenul a ajuns vineri după-amiază în Gara Iaşi, iar din el au coborât Principesa Margareta, moştenitoarea coroanei, şi Principele Radu, care au dorit să marcheze astfel împlinirea a 100 de ani de la momentul în care Iaşiul a devenit capitala României.

Membrii Casei Regale au fost întâmpinaţi de Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Daniel Şandru, coordonatorul Departamentului Centenar al Guvernului, şi secretarul de stat Irina Alexe, Ministerul Administraţiei Publice.

E un moment care ne aduce aminte de o lecţie frumoasă a noastră a românilor că lucrurile nu se întâmplă când vrem noi, ci când le vine timpul. Uneori aşteptăm mult să trăim o clipă sau un eveniment, dar el vine atunci când trebuie. Sunt fericit că un oraş de această importanţă, care are secole în care a scris istoria şi cultura Europei din Orient trăieşte astăzi momente de o asemenea mândrie”, a afirmat Principele Radu.

Trenul regal a plecat, joi, din Bucureşti, având destinaţia finală Iaşi. El va putea fi vizitat astăzi până la ora 21.00, dar şi sâmbătă, 17 decembrie, între orele 9.00 – 12.00.

Timp de doi ani, din 1916 până în 1918, capitala Regatului României a funcţionat la Iaşi, devenit centrul vital al naţiunii române în cea de a doua parte a Primului Război Mondial.

Comandat de Statul român, în anul 1926, sub domnia Regelui Ferdinand I, actualul Tren Regal a fost fabricat la Milano şi livrat României în anul 1928, după moartea regelui. În cei 87 de ani de viaţă, trenul regal al României a mers pe căile ferate naţionale şi internaţionale, purtând paşii regilor şi reginelor României, ale Familiei Regale, precum şi ale liderilor politici din anii 1948-1989.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.