Direcția Națională Anticorupție (DNA) s-a autosesizat după apariția în presă a unor articole privind cumpărarea unor imobile pe numele copiilor lui Mihai Chirica și a deschis un dosar penal in rem, au precizat surse judiciare. Dosarul in rem este deschis pentru fapte de luare de mită, anunță g4media.
Fiicele de clasa a VII-a, respectiv clasa a IV-a ale primarului din Iaşi, Mihai Chirica, deţin o casă de lux de 240 de metri pătraţi, care a fost trecută pe numele lor după ce edilul a divorţat de fosta sa nevastă.
Proprietatea de 240 de metri pătraţi a fost dobândită de cele două fiice ale lui Mihai Chirica în anul 2012, ca urmare a unei sentinţe judecătoreşti pronunţată de justiţia din Iaşi.
Decizia respectivă punea capăt partajului dintre Mihai Chirica şi fosta sa soţie, Ana Maria Fodoreanu.
Anterior, vila aparţinuse celor doi, prin partaj dreptul de proprietate fiind transferat celor două fiice.
Tot atunci, custodia copiilor a fost încredinţată mamei, motiv pentru care edilul Iaşiului a considerat că nu trebuie să treacă în declaraţia de avere acel imobil, asupra căruia are şi în prezent drept de uzufruct.
Mihai Chirica este și beneficiarul unei tranzacții imobiliare de 250.000 de euro făcute pe numele copilului său de 11 luni, reprezentat de bunica pensionară.
Familia primarului a cumpărat un teren de 836 mp în cartierul ieșean Sărărie, la 100 m de Bolta Rece.
Sursa: g4media.ro
Putem vedea cu totii cum arata strazile din iasi atat cele principale dar mai ales cele dintre blocuri si parcarile dintre blocuri din toate cartierele sant deplorabile s a inceput reamenajarea parcurilor de joaca in pacurari canta si deja s au oprit lucrarile sant f multe neajunsuri cu penalitatile de la asociatiile de proprietari e la fel o mare bataie de joc primaria chiar nu poate da o hotarare de consiliu local sa se dea o lege sa se stearga penalitatile celor care sant cu plata intretinerii la zi? Si asa sant f multi oameni care sant la limita supravietuirii ,veniti cu promisiuni in anii alegerilor dar mai faceti ceva benefic si pt cei care va voteaza si nu numai !