UMF Iași va moderniza fostul sediul al UPA Iaşi cu fonduri europene

UMF Iași va moderniza fostul sediul al UPA Iaşi cu fonduri europene

Proiectul „Recompartimentarea, modernizarea spaţiilor de învăţământ, cu păstrarea funcţionalului existent” destinat clădirii „Asclepios” (str. Ghigore Ghica Vodă nr.13) a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi a fost admis la finanţare şi este în faza de contractare.

„Sunt onorat să anunţ că proiectul de recompartimentare şi modernizare a clădirii «Asclepios» a fost admis la finanţare, obţinând 88 de puncte la evaluare, dintr-un total de 100 puncte. Valoarea totală a proiectului este de 26.185.298 lei din care 25.819.447,55 sunt cheltuieli eligibile. Sper ca după semnarea contractului de finanţare să demarăm cât mai repede implementarea proiectului. Este o veste foarte bună pentru întreaga comunitate UMF că, în sfârşit, vom putea folosi clădirea în scopul de a asigura spaţii de învăţământ de calitate pentru studenţii universităţii”, a declarat rectorul UMF Iaşi, Viorel Scripcariu.

Proiectul „Recompartimentare, modernizare spaţii de învăţământ, cu păstrarea funcţionalului existent” este finanţat de Uniunea Europeană, pe axa prioritară 10 – Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale, din cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Obiectivul general al proiectului este modernizarea infrastructurii educaţionale în cadrul UMF Iaşi, în condiţii de durabilitate şi incluziune socială.

Scopul proiectului vine ca un răspuns la nevoia de modernizare a spaţiilor existente în cadrul UMF Iaşi şi destinate procesului educaţional, pentru a fi aduse la standardele de calitate europene. Aceasta procupare pentru dezvoltarea infrastructurii se regăseşte printre principalele direcţii de dezvoltare strategică 2016-2020 ale Universităţii.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.