Poliţiştii caută un bărbat de 82 de ani care a fugit din Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, unde a fost internat cu suspiciune de COVID-19, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, bărbatul, din comuna Conceşti, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” în noaptea de joi spre vineri, iar „pe timpul efectuării evaluărilor medicale, acesta a părăsit unitatea spitalicească, plecând într-un loc necunoscut”.
„În momentul părăsirii unităţii spitaliceşti, acesta purta o pijama de culoare bleumarin şi avea asupra sa o sacoşă cu obiecte de uz personal”, a afirmat Delia Nenişcu.
Bărbatul are aproximativ 1,60 m înălţime, părul cărunt şi este tuns scurt. Persoanele care pot oferi informaţii despre persoana respectivă sunt rugate să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.