Un nou caz de motoare trucate, la Audi

Un nou caz de motoare trucate, la Audi

În Statele Unite ale Americii, o autoritate de mediu a depistat în vară, pe un autovehicul cu motor V6 al producătorului Audi, un nou soft care permite manipularea emisiilor poluante în momentul în care maşina se află pe bancul de probe, relatează agenţia EFE.

Conform publicaţiei „Bild am Sonntag”, Audi, filiala grupului auto german Volkswagen, a utilizat acest soft de câţiva ani în Europa pentru a modifica valoarea emisiilor de CO2 la modele cu motor diesel sau pe benzină. Ziarul menţionează că anumite modele ale Audi depistează, prin recunoaşterea unghiului de rotaţie, dacă autovehiculul se află pe bancul de probe sau circulă real. În cazul în care volanul nu se mişcă după pornirea maşinii, se activează un program pentru motor, ce reduce emisiile de CO2. În schimb, dacă şoferul învârte de volan, acest program se dezactivează şi maşina funcţionează cu un alt program, cu un consuma mai mare de combustibil, şi, ca atare, şi mai multe emisii de CO2.

Printre autovehiculele afectate se numără modelele echipate cu transmisie automată AL 551, precum A6, A8 şi Q5. Audi încorporează, de obicei, acest „schimb automat” pe maşinile cu motoare puternice. În jur de 100.000 de autovehicule au fost echipate cu AL 551.

Se pare, totuşi, că Audi a renunţat la utilizarea acestui soft în mai 2016, cu puţin înainte ca autoritatea de mediu din SUA să descopere „manipularea emisiilor” pe un model mai vechi.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.