Victor Ciutacu a pierdut procesul cu soțul Alinei Gorghiu

Victor Ciutacu a pierdut procesul cu soțul Alinei Gorghiu

Victor Ciutacu, realizator de programe la România TV, a pierdut definitiv procesul cu Lucian Isar, soțul fostului lider PNL Alina Gorghiu.

Victor Ciutacu, dar și România TV trebuie să-i plătească 5.000 de lei lui Lucian Isar și să asigure transmisia pe postul România TV, în cel mult 5 zile, a deciziei judecătorești.

 Lucian Isar ceruse daune morale de 100.000 de lei.

„Admite în parte cererea. Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei reprezentând daune morale. Obligă pârâta Ridzone Computers S.R.L. la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei reprezentând daune morale. Obligă pârâţii să asigure redarea dispozitivului prezentei hotărâri pe postul România TV, în intervalul orar 22:00 – 23:00, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, se arată în soluția instanței.

Victor Ciutacu a reacționat imediat pe pagina sa de Facebook: „N-am motivarea, să comentez. În esență, a rămas ca la fond. Ponta a zis că Isar a cerut șpagă, eu am dat pe post, pe mine m-a condamnat. Că de ce am zis cât. Isar nu s-a prezentat la recurs, nici măcar prin avocat, nu a făcut nici apărare scrisă. Pare să fi fost mai convingător în absență. Așa-mi trebuie, dacă m-a mâncat în cur să respect onorata instanță. Mi-e silă, am la fel de puțină (spre deloc) încredere în justiție ca și atunci când am câștigat procesele cu Nașul sau cu Sorina, dar Isar să stea pașnic, o să-și ia banii”.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.