La două săptămâni după ce a împânzit Iaşiul cu hârtii în care, chipurile, consulta oamenii pentru a afla ce e de făcut în oraş, deputatul (acum) independent Viorel Blăjuţ a anunţat oficial că a decis să candideze pentru Primăria Municipiului Iaşi.
„Am fost întotdeauna un om puternic implicat în comunitate. De aceea, cunosc foarte bine situaţia dramatică în care se află Iaşul, un oraş adus pe marginea prăpastiei de o administraţie locală ineficientă, opacă şi lipsită de viziune. A venit vremea să salvăm Iașul!”, zice Blăjuţ pe Facebook, acolo unde şi-a anunţat şi candidatura.
Să-i urăm, aşadar, succes în campanie, dar nu înainte de a mai cita puţin din hârtia prin care consulta poporul: „Văd doar cum foştii baroni stau în umbră şi îşi scot la înaintare locotenenţii, sub promisiunea unor noi începuturi (…)”.
Hopa! Blăjuţ s-a gândit să joace tare şi să atace aşa, oleacă, foştii baroni, crezând că poate, poate smulge ceva voturi.
Nu i-a atacat chiar pe faţă pentru că, probabil, şi-a adus aminte cum anul trecut se jeluia ştim noi cui în ştim noi ce crâşmă. Şi zicea Blăjuţ pe atunci: „Vălei, vălei, oameni buni, săriţi!
Ce ne facem, săriţi, câştigă ăsta primăria şi ne alungă pe toţi din Iaşi (trimiterea era, zicem noi, către Mihai Chirică – febleţea lui Dragnea)”. Şi a ţinut-o Blăjuţ aşa vreo 10 minute de îţi venea să-i plângi de milă, nu alta!
Acum, se pare, şi-a revenit şi vrea să iasă la luptă. Pronosticul nostru este că nu să-l ţină mult, pentru că are suficiente probleme la activ pentru a se împiedica în propriul ciot!