Vreme foarte rece în minivacanţa de 1 Decembrie

Vreme foarte rece în minivacanţa de 1 Decembrie

Vremea mai fi mai rece decât în mod obişnuit în minivacanţa de 1 Decembrie, iar precipitaţiile vor apărea în toate regiunile ţării, inclusiv în Bucureşti, începând din a doua parte a zilei de joi.

Potrivit prognozei ANM, în următoarele zile, vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit pentru sfârşitul lunii noiembrie în toate zonele ţării, iar în Capitală, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, se vor înregistra temperaturi negative.

În ceea ce priveşte apariţia precipitaţiilor în următorul interval, ANM a subliniat că, în noaptea de marţi spre miercuri, şi pe parcursul zilei de miercuri, acestea vor fi foarte slabe şi sub formă de ninsoare din cauza masei de aer rece. De asemenea, în cursul acestei nopţi vor mai fi ninsori în special în partea de nord a teritoriului.

Rămân temperaturi foarte coborâte atât pe parcursul acestei zile, dar şi în noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie. Maximele de mâine vor fi asemănătoare cu cele care se înregistrează astăzi (marţi — n.r.), de minus 3 grade Celsius, iar aceste temperaturi negative se vor înregistra şi peste zi, cu precădere în zona Maramureşului, Moldovei, Transilvaniei şi în Subcarpaţii getici. Vor fi cel mult 3-4 grade Celsius, doar în partea de nord a Olteniei şi în dealurile de vest.

O schimbare semnificativă a vremii în ceea ce priveşte aspectul va debuta în seara zilei de 1 Decembrie pentru că atunci zona ţării noastre va fi abordată de un sistem noros, asociată unui ciclon care se deplasează pe partea de est şi sud-est a continentului dinspre latitudini nordice. Acest lucru înseamnă că atât în centrul, vestul şi nordul ţării, sfârşitul zilei de 1 Decembrie va fi unul mai noros.

La nivel de ţară, pe parcursul zilei de 1 decembrie, cerul va fi mai mult noros, dar precipitaţiile vor apărea în partea a doua a zilei şi pe parcursul nopţii de 1 spre 2 decembrie.

Precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare, dar în Banat şi Crişana, trecător, se pot semnala precipitaţii, după ninsori şi lapoviţă sau ploaie, favorizând producerea de polei. şi în decursul acestei nopţi (1/2 decembrie) pe arii restrânse, în special în zona de munte, vor fi cantităţi de apă mai însemnate şi pentru că la munte vântul va avea intensificări şi acestea vor coincide cu apariţia ninsorilor moderate cantitativ, putem vorbi despre viscol. De asemenea, vor fi intensificări ale vântului în regiunile sud-vestice şi centrale, urmând ca acest episod cu vreme ceva mai severă să continue şi pe parcursul zilei de 2 decembrie, în special în zonele de munte. Acolo va ninge, va bate vântul viscolind şi spulberând zăpada. Practic, intensificări ale vântului se vor semnala de asemenea în toate regiunile ţării ceea ce nu va face decât să sporească senzaţia de rece. Pentru că vorbim şi despre precipitaţii, acele precipitaţii sub formă de ninsoare în zonele de munte pe parcursul zilei în zonele mai joase de relief acestea pot fi şi sub formă de lapoviţă sau eventual ploaie, dar acest lucru este o situaţie destul de periculoasă pentru că favorizează apariţia poleiului.

În zona Transilvaniei, vântul va avea intensificări la munte, iar în zona înaltă, unde există strat de zăpadă există posibilitatea viscolirii sau spulberării zăpezii. Miercuri, 30 noiembrie, vor exista ninsori slabe, îndeosebi în cursul nopţii, în zona montană, iar local şi în regiunile vestice, nordice şi centrale, a menţionat reprezentantul ANM.

În opinia specialistului ANM, o ameliorare a vremii sub aspectul precipitaţiilor se va înregistra pe parcursul nopţii de 2 spre 3 decembrie mai ales în cursul zilei de 3 când temperaturile mai cresc puţin în mare parte din ţară, deşi în continuare vor fi valori modeste. În general, la mijlocul zilei, vor fi temperaturi de minus 1 şi 7 grade Celsius, iar noaptea temperaturi negative în mare parte din ţară. Ninsorile vor mai fi prezente în regiunile vestice, nordice şi centrale, dar vor fi slabe cantitativ şi vântul se va diminua şi el în intensitate, cu toate că la munte vor mai fi unele intensificări ceea ce înseamnă că pe crestele montane cele mai înalte va mai putea viscoli şi spulbera zăpada.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.