Plăți dubioase la Direcția de Drumuri și Poduri
Un raport al Camerei de Conturi Suceava arată că la Direcția de Drumuri și Poduri s-au făcut plăți nelegale pentru straturi bituminoase foarte subțiri.
Un raport al Camerei de Conturi Suceava arată că la Direcția de Drumuri și Poduri s-au făcut plăți nelegale pentru straturi bituminoase foarte subțiri.
Animalele pot fi extrem de simpatice, mai ales atunci când sunt surprinse în ipostaze inedite.
Disputa pro sau contra vaccinării copiilor atinge cote paroxistice, lipsa de informare, dar și încercările grosolane de manipulare având rezultate crunte pentru bebeluși, dar și pentru părinții acestora.
Sorin Iacoban a ajuns sâmbătă după-amiază la Unitatea de Primite Urgențe de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași. El a venit singur la spital și a fost imediat preluat de către un medic, care a sunat la 112 și a chemat o ambulanță.
Rartea a treia a raportului de activitate al primarului Municipiului Iași pe primul semestru al acestui an.
Potrivit săptămânalului ieșean „7 Est” Senatul Universității „Al. I. Cuza” din Iași ar fi schimbat metodologia de angajare cu o lună înainte ca un post de asistent universitar la Facultatea de Drept să fie scos la concurs.
Vasile Crețu, primarul PSD al comunei ieșene Cotnari, a fost demis prin ordin al prefectului, după ce a fost condamnat definitiv pentru abuz în serviciu.
Săptămânalul „7 Est” publică un articol în exclusivitate în care prezintă fotocopiile unor ordonanțe semnate de procurori ieșeni în care se arată că împotriva Valentinei Iosub a fost începută urmărirea penală în două dosare de corupție.
Poliția Română le-a pus gând rău vitezomanilor, pe care vrea să-i identifice acum cu ajutorul camerelor pentru roviniete. Aceste camere vor avea și rolul de radare fixe, sistemul funcționând pe baza unor senzori din asfalt.
Pe ordinea de zi se numără, printre altele, aprobarea vânzării următoarelor active ale societății.