Unde a ajuns fostul primar al Botoșaniului
Ovidiu Portariuc, fost primar al Botoșaniului în perioada 2012- 2016, a rămas consilier la București.
Ovidiu Portariuc, fost primar al Botoșaniului în perioada 2012- 2016, a rămas consilier la București.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, alături de ofițerii de la Direcția Generală Anticorupție (DGA), au efectuat ieri, 11 iulie, cinci percheziții, vizat fiind un medic suspectat de fapte de corupție.
De ceva timp circulă prin târgul Ieșilor un zvon care le cam dă frisoane unor patroni de presă. Cică ziarul „Evenimentul”, cel care an de an a înregistrat profit, a rămas acum fără bani…
Maricel Popa este unul dintre cei mai slabi șefi pe care i-a avut județul Iași de-a lungul timpului.
O știre apărută pe 10 iulie în cotidianul Vremea Nouă din Vaslui ne arată cam cât de penibile au ajuns acțiunile și investițiile primăriei Iași.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să evite artera rutieră Mioriței – 9 Mai – Vântului – Vadu Bistriței.
Casa Albă s-a aflat luni, 10 iulie, din nou în defensivă, după ce fiul cel mare al lui Donald Trump a recunoscut că s-a întâlnit cu o avocată rusă în plină campanie electorală.
Radu Mazăre a fost condamnat luni, 10 iulie, de Curtea de Apel București la 4 ani închisoare cu suspendare în dosarul privind retrocedarea ilegală a unor terenuri.
O întrebare pentru Marius Dangă și pentru PNL Iași: dacă tot nu a avut nevoie de mașină nouă, de ce numărul de la Skoda cu care circula era WDM (Dangă Marius)?
Pe site-ul Poliției Române, la capitolul „Most Wanted”, pe primele 2 locuri figurează 2 ieșeni. În „topul” primilor 12 „cei mai căutați”, la poziția 7 se află… tot un ieșean!