Ziua Independenţei
Statele Unite ale Americii sărbătoresc pe 4 iulie Ziua naţională. Cunoscută şi ca Ziua Independenţei, aceasta marchează aniversarea declaraţiei de independenţă din 1776 faţă de Marea Britanie.
Statele Unite ale Americii sărbătoresc pe 4 iulie Ziua naţională. Cunoscută şi ca Ziua Independenţei, aceasta marchează aniversarea declaraţiei de independenţă din 1776 faţă de Marea Britanie.
Cătălin Tolontan susține că problemele penale, dar și cele de natură financiară și profesională ar putea conduce la închiderea postului de știri Digi24.
Dar, ce am constatat? Alina Stan, despre care am aflat de pe site-ul ziarulevenimentul.ro că este redactorul-șef adjunct al ziarului „Evenimentul”, semnează cu pseudonimul Simona Stanciu în ziarul „Adevărul”.
Primăria Bârlad a publicat recent lista cu contribuabilii persoane juridice care înregistrează datorii la bugetul local.
SC Salubris Iaşi anunţă organizarea procesului de recrutare şi selecţie pentru postul de Director adjunct. Postul a fost ocupat o perioadă de Vasile Cîtea, cel care, între timp, a devenit deputat din partea PSD.
Zilele trecute mi-a invadat neuronii o postare de pe pagina de Facebook a Ateneului din Iași.
Oamenii de ştiinţă au identificat, în premieră, 12 zone din ADN asociate cu vârsta la care un om are primul copil şi cu numărul total de copii pe care îi va avea.
Ludovic Orban, proaspăt ales președinte la PNL, a declarat duminică seara că, dacă PNL va veni la guvernare, va modifica legea salarizării!
După mai multe încercări în care a vrut să demonstreze cu tot dinadinsul că este pe dos față de ceilalți membri de partid, Vasile Șalaru și-a văzut visul cu ochii: a fost exclus din ALDE.
Prima știre care mi-a sărit în ochi pe ziarul „Evenimentul” se intitula „Cu te poți dezvolta personal într-un studio de videochat”!