În ultimele 24 de ore au fost înregistrate încă 3 decese la pacienți infectați cu noul coronavirus, din județul Neamț. Este vorba de trei bărbați, cu vârste de 78 de ani, 88 ani și 95 de ani, toți având și alte boli.
Numărul persoanelor infectate care au decedat a ajuns la 68, în total, dintre care doi bolnavi erau din alte județe, potrivit Prefecturii Neamț.
Cele mai multe decese raportate până ieri (63) au fost înregistrate în municipiul Piatra Neamț – 21 de bolnavi, urmat de Roznov și Săvinești – câte 6 decese, orașul Târgu Neamț – cu 4 decese, Petricani și Podoleni – 3 decese, Păstrăveni, Pipirig, Țibucani și Vânători-Neamț – câte 2 decese. Câte un singur deces s-a înregistrat în Alexandru cel Bun, Bicaz Chei, Bîra, Dămuc, Dumbrava Roșie, Negrești, Roman, Ștefan cel Mare, Tașca, Trifești și Urecheni.
Miercuri, la amiază, erau 8 pacienți internați în secția ATI de la Piatra Neamț, dintre care 6 în stare critică, ajutați să respire de ventilatoare. Numărul pacienților pozitivi internați în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț era de 258, miercuri, 12 august, toți cu forme medii de boală. Mai erau de primit rezultate la teste pentru 48 de pacienți.
Numărul total al persoanelor care au fost testate și confirmate a ajuns, astăzi, la 1.604, potrivit datelor oficiale. Din ultimele cifre, date publicității ieri, reiese că s-au vindecat 907 de bolnavi din Neamț și 45 de pacienți din alte județe.