Un tragic accident a avut loc luni seara, pe raza comunei Roma, în apropiere de municipiul Botoșani.
Tragedia s-a petrecut în momentul în care șoferul, care coborâse din mașină, a încercat să oprească vehiculul în mișcare. Asta după ce oprise betoniera pe marginea drumului, pe o stradă secundară. Drumul era ușor în pantă, astfel că mașina, care nu avea trasă frâna de mână, a pornit la vale.
Bărbatul, în vârstă de 69 e ani, a fost prins între mașină și un gard, fiind strivit. În ciuda eforturilor medicilor, nu a mai putut fi salvat.
La fața locului s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu autospeciale cu apă și spumă, precum și de descarcerare și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă.
Nu se știe la acest moment dacă poate fi încadrat la accident de muncă.