Un accident cu urmări cumplite a avut loc în această după-amiază în orașul Târgu Frumos, județul Iași, în zona stației OMV.
Șoferul unui autoturism de lux nu a observat un muncitor care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis și l-a lovit în plin.
Impactul a fost unul extrem de puternic, deoarece, după cum relatează martorii, o parte din craniu i-a fost secționată. Eforturile medicilor de a-l salva au fost în zadar.
O parte dintre cei prezenți la fața locului susține că, de fapt, persoana decedată mătura strada.
Persoana care a decedat avea 50 de ani și era angajată la TermoServ Târgu Frumos.
Sursa foto: Facebook