Primăria municipiului Bacău alocă o sumă record pentru sărbătorile de iarnă din acest an. Conform bugetului propus la rectificarea de astăzi, 20 septembrie, se solicită 1,52 milioane de lei pentru ornarea orașului și petrecerile de Crăciun și Revelion. Mai mult, celebrul brad de anul trecut, luat din Timișoara, va fi înlocuit de unul nou, de 3 ori mai scump.
Conform referatului întocmit de cabinetul de specialitate al primarului Lucian Stanciu-Viziteu, se solicită 1.524.450 de lei pentru sărbătorile de iarnă. Două treimi din sumă sunt alocate pentru decorațiuni de iarnă, 169.000 de lei pentru plata artiștilor, 50.000 de lei pentru artificii, alte sume mai mici pentru cadouri, promoționale, scenă etc.
La capitolul cheltuieli mai figurează și un nou brad de Crăciun. Asta, în condițiile în care anul trecut a fost adus, cu mare tevatură, de la Timișoara, un brad artificial, care a costat 33.000 de lei. Una dintre motivațiile aduse de Primărie în 2020, a fost faptul că, fiind un brad artificial, va putea fi folosit în fiecare an, aducând economie la buget. Iată că economiile nu mai sunt de actualitate și acum administrația vrea un nou brad, de 3 ori mai scump.
Suma alocată în acest an, în plină pandemie, este de aproape 5 ori mai mare decât cea de anul trecut și depășește fondurile alocate din 2016 încoace. Astfel, acum 5 ani au fost alocați circa 250.000 de lei pentru sărbătorile de iarnă, în 2017 – 264.000 de lei, în 2018 – 963.000 de lei, în 2019 – 550.000 de lei, iar anul trecut, primăria condusă de Viziteu a cheltuit puțin peste 300.000 de lei pentru sărbători, conform Ziarului de Bacău.