Un bărbat de 49 de ani din Dofteana, județul Bacău, a fost condamnat de Tribunalul Bacău la 10 ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat. Decizia instanţei nu este definitivă.
Bărbatul a sunat de mai multe ori la 112 pentru a reclama faptul că soţia lui părăseşte domiciliul conjugal, deşi chiar el o dăduse afară din casă. Pentru că operatorul 112 i-a sugerat să se adreseze postului local de poliţie, şi-a ieşit din minţi, şi-a stropit partenera cu benzină şi i-a dat foc, notează adevarul.ro.
Femeia a suferit arsuri de gradul II și III pe aproximativ pe 40% din suprafața corpului.
Fapta care i-a lăsat mască şi pe anchetatori a avut loc în 30.07.2021.
Băcăuanul a avut o discuţie aprinsă cu soţia sa, în cursul căreia femeia i-a reproşat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu una dintre fiicele lor. Bărbatul şi-a ieşit efectiv din minţi de furie, a lovit cu piciorul uşa camerei unde se baricadase soţia lui, spărgând geamul, şi i-a cerut să îşi ia hainele şi să plece din casă.
A sunat apoi la 112 şi i-a spus operatorului că soţia lui pleacă din casă şi vrea să o raporteze pentru abandon de familie. ”Pleacă fără motiv cu tot cu bagaje, fără a fi bătută”, a continuat băcăuanul.
Când operatorul i-a spus să se adreseze postului local de poliţie, i-a replicat „Domnule, veniţi încoace sau nu veniţi? Sau o omor acum?”
Dispecerul i-a explicat că pentru astfel de motive, respectiv părăsirea domiciliului conjugal de către un soţ, nu se impune deplasarea unui echipaj de poliţie şi că nu este cazul să reacţioneze aşa. A fost întrerupt de către bărbat care, pe un ton mult mai agresiv, a accentuat că a sunat totuşi la 112.
Dispecerul i-a cerut acestuia să se deplaseze la postul local de poliţie, întrebându-l totodată care este urgenţa. Extrem de supărat pentru că nu primise răspunsul pe care îl aştepta, bărbatul i-a spus: „Foarte bine, domnule! Acuma fac o crimă”.
Citește și DIICOT, pe urmele unei rețele de traficanți de persoane