La data de 03 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Onești, judeţul Bacău, au fost sesizați ca urmare a producerii unui eveniment rutier care s-a soldat cu două victime.
Din primele verificări a rezultat că un bărbat de 37 de ani, din Slănic Moldova, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 11, pe direcția Bacău – Onești, pe raza comunei Helegiu, într-o curbă deosebit de periculoasă, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară care se deplasa regulamentar din sens opus, condusă de un tânăr de 21 de ani, din comuna Buciumi.
În urma impactului dintre cele două autovehicule a rezultat vătămarea corporală a doi bărbați, unul de 45 de ani, din Helegiu, și altul de 37 de ani, ambii pasageri ai autoutilitarei ce a pătruns pe contrasens. Cele două victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul ambilor.
„În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspector principal Cătălina Păduraru.