Bebelușul din Suceava, internat la terapie intensivă după ce a fost botezat, a murit în noaptea de duminică spre luni, au anunțat reprezentanții poliției.
Copilul, de numai o lună si jumătate, a fost dus la spital în stare gravă imediat după ritualul de botez.
Copilul ar fi inhalat o cantitate mare de apă cât a fost cufundat în cristelniță.
Citeşte şi Economia României ar putea crește cu 3,5%
Bebelușul a început să dea semne că se simte rău imediat după ce a fost scos din cristelniță. Alarmați, părinții au sunat la 112. „Am observat că ceva e în neregulă și imediat a început să îi curgă sânge pe nas la copil. L-am pus cu fața în jos, dar nu și-a revenit. Într-adevăr, îi bătea inima, dar un puls foarte scăzut”, a declarat tatăl bebeluşului pentru Pro Tv.
Conectat la aparatul de oxigen
Medicii de pe ambulanță au preluat bebelușul în stop respirator și l-au dus de urgență la spital, unde a fost stabilizat. A fost internat la Terapie Intensivă, conectat la aparatul de oxigen.
Citeşte şi 6 persoane au ajuns la spital după ce au mâncat sarmale cu bureți
„De la doctori am aflat că a inhalat 110 ml de apă. Părintele l-a scufundat, copilul plângea. L-a scufundat de trei ori, l-a scos și l-a șters. Dacă l-a văzut cu gura căscată și plângea, nu trebuia să îl scufunde cu totul în apă. Știm că respiră cu ajutorul aparatelor. Nu știm cât de afectat îi este creierul”, a mai spus tatăl bebeluşului.
Ce spun oficialii Protopopiatului din Suceava
Oficialii Protopopiatului din Suceava spun că preotul care a creștinat bebelușul este unul cu multă experiență și nu-și pot explica nenorocirea.
„Se pare că și înainte de cufundare, în timpul cufundării și după, copilul a plâns. Drept dovadă, semnele vitale existau. După aia, la mirungere, copilul nu a mai dat aceleași semne. Preotul a fost primul care a sesizat că acel copil e mai moale”, a explicat protopopul Doru Budeanu.
Polițiștii au deschis un dosar penal.
Sursa: Ştirile Pro Tv