160 de ani de la înfiinţarea Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi
La 26 octombrie 1860, era inaugurată prima instituţie de învăţământ superior din România, Universitatea din Iaşi, în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza
DettagliLa 26 octombrie 1860, era inaugurată prima instituţie de învăţământ superior din România, Universitatea din Iaşi, în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza
DettagliNoul Consiliu al Județului Botoșani a fost constituit, vineri, 23 octombrie, în cadrul unei ceremonii desfășurate în sala de spectacole a Casei Sindicatelor. Cei 25 de consilieri județeni aleși și validați de instanță, precum și noul președinte al instituției au depus jurămintele de preluare a mandatelor, în prezența prefectului județului, Dan Nechifor. Consilierii județeni PSD:…
DettagliUn accident rutier a avut loc, în această după-amiază pe DN 11 Onești – Bacău, pe Măgura, implicate fiind o autoutilitară și un autoturism marca Audi. În urma accidentului, autoutilitara s-a proptit într-un parapete de pe marginea drumului, cu roțile în sus. Nu se cunosc în momentul de față împrejurările în care s-a produs accidentul…
DettagliNu știu dacă există cineva care credea că numirea lui Viorel Miron la conducerea interimară a PNL Bacău va rezolva problemele acestei filiale aflate în derivă, însă pe noi efectiv ne-a cuprins groaza! Să pui la conducerea PNL Bacău un ins care la el acasă s-a remarcat doar prin pavele și miros de gaz în…
DettagliSute de medici şi angajaţi din sistemul sanitar spaniol protestează faţă de lipsa de strategie a autorităţilor în condiţiile actualei pandemii. Cel mai sonor protest a fost la Barcelona, unde medicii rezidenţi şi-au dat hainele jos ca să arate că au ajuns la capătul răbdării. Medicii critică lipsa personalului din spitale şi denunţă extenuarea la…
DettagliSuferind, probabil, de nebăgare în seamă, Ana Birchall a anunţat astăzi, 23 octombrie, pe Facebook, că nu va mai candida pentru un nou mandat de deputat, la alegerile legislative din decembrie. „Am decis să nu mai candidez pentru un nou mandat în Camera Deputaţilor. Asta nu înseamnă că voi părăsi viaţa publică şi politica. Din…
DettagliJoi, 22 octombrie, rata de infectare COVID, cea comunitară și focarele existente, în fiecare localitate din județul Neamț, arată unde a fost depășit pragul de 3 cazuri la mie și vor urma restricții conform scenariului roșu.
Joi, 22 octombrie, la Insula de Agrement din Bacău a avut loc prima ședință a noului Consiliu Local. Primarul Lucian Stanciu-Viziteu și 21 din cei 23 de consilieri locali au depus jurămintele și și-au preluat noile mandate. După preluarea mandatelor de către consilierii locali, subprefectul Narcis Jitaru i-a înmânat eșarfa de primar lui Lucian Stanciu-Viziteu.…
DettagliÎn urma solicitării făcute de SC Drupo Neamț SA pentru a putea desfăşura lucrări pentru dezafectarea rețelei electrice aeriene fir contact troleibuze, se va restricționa circulaţia vehiculelor în perioada 23.10.2020 – 18.12.2020, în intervalul orar 18:00 – 06:00, alternativ pe tronsoane, pe următoarele străzi: Bd. G-ral. N. Dăscălescu, Bd.Traian, Str. Orhei, Str. Mihai Viteazu, Str.Dărmănești,…
DettagliÎn județul Suceava sunt astăzi 1271 cazuri de infecție COVID-19 în evoluție. Numărul total de persoane testate până în prezent este de 65.226, în ultimele 24 de ore fiind testate 1136 de persoane din care 198 au fost depistate pozitiv, se arată în comunicatul de azi al Instituției Prefectului – Județul Suceava. Nu mai este…
DettagliDin cei 400 de pacienți cu boli neuropsihice grave internați la Spitalul Pădureni-Grajduri din județul Iași, până astăzi au fost identificați COVID pozitiv 85 de pacienți. Directorul spitalului, Victor Idriceanu, a declarat că au fost efectuate teste COVID la toți angajații, iar 15 dintre aceștia au ieşit pozitivi. „Avem un număr de 85 de pacienți…
DettagliSpitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava nu mai are disponibil niciun pat la ATI pentru bolnavii infectaţi cu noul coronavirus, a informat, miercuri, Prefectura Suceava. Sursa citată a precizat că, în ultimele 24 de ore, au fost internate 5 persoane diagnosticate cu COVID-19, iar alte 24 au fost externate fiind declarate vindecate. Din totalul celor…
DettagliBiroul Permanent al PSD a validat lista candidaților la alegerile parlamentare de la Iași. Lista pentru Camera Deputaţilor: 1. Vasile Toma 2. Vasile Cîtea 3. Marius Ostaficiuc 4. Silviu Macovei 5. Marian Șerbescu Lista pentru Senat: 1. Maricel Popa 2. Bogdan Cojocaru 3. Paul Boișteanu
DettagliDirecţia de Sănătate Publică Iaşi a anunțat noi focare de COVID-19 în județul Iași. 1. INSTITUTUL DE PSIHIATRIE SOCOLA IAŞI – Laborator analize medicale –7 salariaţi Măsuri: Personalul depistat pozitiv a fost evaluat medical şi izolat la domiciliu. S-a efectuat dezinfecţia spaţiului. Acesta este al patrulea focar identificat la Socola, după cele de la Secțiile…
DettagliDelgaz Grid sistează alimentarea cu gaze naturale la consumatori de pe trei străzi din municipiul Iași. Pentru efectuarea unor lucrări specifice la reţeaua de distribuţie din municipiul Iași, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale joi, 22 octombrie, începând cu ora 09:00 la consumatori de pe B-dul Țuțora, B-dul Primăverii…
DettagliFederația Sindicatelor din Instituții de Cultură, organizează în data de 21.10.2020 între orele 10:00 – 12:00 o acțiune de protest în fața Ministerului Culturii la care vor participa membrii federației din sindicatele afiliate. Acțiunea de protest este organizată din solidaritate cu colegii Sindicatului Artis Moldova, sindicat constituit în cadrul Operei Naționale Române Iași, care protestează,…
Dettagli