În primele nouă luni ale acestui an, 682 de botoşăneni au primit din partea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoșani, câte 500 de lei. Banii reprezintă prima de activare în câmpul muncii.
Reprezentanţii instituţiei spun că preconizau ca până la sfâşitul anului să fie la plată aproximativ 500 de botoşăneni dar numărul acestora a fost cu mult depăşit.
De suma de 500 de lei beneficiază persoanele care s-au înregistrat la AJOFM ca şomer neindemnizat şi ulterior s-au angajat cu un contract pe o perioadă mai mare de trei luni. Persoana care îndeplineşte aceste două condiţii trebuie să depună cerere în 30 de zile de la data angajării, în caz contrat fiind decăzut din acest drept.
Nu beneficiază de această primă persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă în ultimile 12 luni, a mai beneficiat de o primă de activare în ultimul an, precum şi cei care se încadrează în muncă pe o perioadă determinată de 3 luni iar ulterior îşi schimbă durata contractului pe o perioadă nedeterminată.