RATP Iaşi introduce traseul 36, iar traseul 52 îşi va schimba itinerariul
Începând cu data de 4 ianuarie 2016 RATP Iaşi va opera următoarele modificări în circulaţia mijloacelor de transport public.
Începând cu data de 4 ianuarie 2016 RATP Iaşi va opera următoarele modificări în circulaţia mijloacelor de transport public.
Renumit pentru falimentele răsunătoare pe care le-a înregistrat în ultimii ani și prin trecerea repetată de la un partid la altul, actualul senator UNPR Ionel Agrigoroaei a fost condamnat de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție la 2 ani, 6 luni și 20 de zile închisoare.
Wizz Air, cea mai mare companie low-cost din Europa Centrală şi de Est, anunţă deschiderea celei de-a 23-a baze începând cu 1 iulie, la Iaşi, şi alocarea unei aeronave A320.
În 1992, Organizaţia Naţiunilor Unite a decis ca data de 3 Decembrie a fiecărui an să fie Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, în scopul explicit de a motiva populaţia Globului să înţeleagă şi să combată discriminarea.
În ziua de 1 decembrie 2015, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” (ISU) al judeţului Iaşi a intervenit pentru stingerea a nu mai puţin de 5 incendii. Echipajele SMURD au intervenit în cazul a 123 de situaţii medicale.
Mihai Chirica, viceprimarul cu atribuţii de primar al Municipiului Iaşi, va întreprinde în zilele de marţi, 11 august, şi vineri, 14 august 2015, vizite în oraşele Chişinău şi, respectiv, Cernăuţi.
Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România, a declarat că se aşteaptă ca ANRE să majoreze preţul gazelor naturale destinate populaţiei
Mihai Chirica este, începând de luni 25 mai, primarul interimar al Iaşului.