Polițiștii din Onești au reținut un tânăr de 15 ani, după ce a furat mașina unui… oneștean, a condus-o, deși nu are permis, și a abandonat-o după câteva ore. Mai mult, el a sustras și suma de 2.000 de lei găsită în interiorul mașinii.
„La data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 08:00, Poliția Onești a fost sesizată prin 112 de un bărbat de 49 de ani, din localitate, despre faptul că o persoană necunoscută , pe timpul nopții, i-ar fi sustra s autoturismul parcat în fața unui imobil. În aceeași zi, în jurul orei 14.00, autoturismul a fost identificat pe strada Trotușului, din Onești.
În interiorul autoturismului au fost identificate documentele acestuia, precum și ale persoanei deținătoare.
Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În urma activităților de informativ-operative desfășurate de polițiștii de investigații criminale din Onești a fost identificat un tânăr de 15 ani, din Bacău, care în noaptea de 20 spre 21 ianuarie, în intervalul orar 03.00 – 06.00, ar fi sustras autoturismul profitând de faptul că că acesta a fost lăsat neasigurat și că în interior se afla cartela de pornire, l-a condus pe raza municipiului Onești deși nu poseda permis de conducere și l-a abandonat în parcarea de pe strada Trotușului, sustrăgând din interior suma de 2.000 de lei.
Polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a tânărului în cauză, acesta fiind cercetat pentru furt în scop de folosință, furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bacău”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisar de poliție Cătălina Păduraru.
Citește și Fetiță de 2 ani, rănită într-un accident produs de mama sa