Datele Direcției de Statistică Bacău indică faptul că, în 2020, județul Bacău a înregistrat cea mai mare mortalitate din ultimii 6 ani: 13,4 decedați la mia de locuitori.
În ultimii șase ani, rata mortalității a fost sub 12 decedați la mia de locuitori, cu excepția anului 2018, când s-a înregistrat o rată de 12,3 la mie. Rata crescută a mortalității din 2020 este explicată parțial de numărul deceselor puse pe seama COVID-19.
În județul Bacău au decedat, anul trecut, 508 persoane din cauza virusului SARS-CoV-2. Însă, numărul deceselor din 2020 raportat la cel din anii anteriori este mai mare decât diferența dată de decedații de COVID-19. Așadar, creșterea mortalițătii de anul trecut nu poate fi pusă doar pe seama pandemiei. Cel puțin nu în mod direct.
În privința nașterilor, anul acesta, pe primele cinci luni s-au înregistrat 1.925 față de 2.329 în perioada similară a anului trecut. Sporul negativ a ajuns la 2.514 persoane în primele cinci luni din 2021 față de 1.402 în perioada similară din 2020.