În noaptea de sâmbătă spre duminică, în mai multe cluburi şi discoteci din ţară au fost făcute controale inopinate, după incendiul care a distrus clubul Bamboo din Capitală.
Au fost verificate peste 160 de cluburi din ţară, de echipe mixte alcătuite din pompieri şi reprezentanţi ai structurilor MAI, fiind aplicate 118 amenzi în valoare de peste 200.000 de lei, potrivit IGSU.
Bistriţa-Năsăud
Potrivit comunicatului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, echipele mixte formate din pompieri, poliţişti şi jandarmi au verificat imobilele în care se desfăşoară activităţi cu public numeros, „din dispoziţia eşalonului superior”. „În judeţul Bistriţa-Năsăud, în cursul nopţii, s-au executat şase controale la operatori economici din categoria cluburi şi discoteci, fiind aplicate patru amenzi, în cuantum de 5.500 lei, şi opt avertismente, pentru nerespectarea reglementărilor pe linia apărării împotriva incendiilor. (…) Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat 14 acţiuni de recunoaştere în zonele de dispunere a obiectivelor, pentru a stabili modul de intervenţie în cazul izbucnirii unui eventual incendiu”, se precizează în comunicatul ISU. Ultima acţiune preventivă derulată la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, care a vizat cluburile şi discotecile, a avut loc în perioada octombrie – noiembrie 2016, când au fost depistate 33 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, în urma cărora au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 25 avertismente şi patru amenzi, în cuantum de 10.000 lei.
Buzău
Potrivit ISU Buzău, în 21/22 ianuarie au fost executate 8 controale pe raza întregului judeţ. În urma acestor acţiuni, au fost constatate 16 deficienţe, fiind aplicate 16 sancţiuni contravenţionale (9 avertismente şi 7 amenzi), în cuantum de aproximativ 3.500 de lei.
Caraş-Severin
Pompierii din Caraş-Severin, alături de jandarmi şi poliţişti, au efectuat controale la patru operatori economici din municipiul Reşiţa, fiind aplicate trei amenzi, în valoare totală de 1.500 lei, pentru nerespectarea reglementărilor pe linia apărării împotriva incendiilor. La niciunul din cele patru obiective verificate nu s-a constatat încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, care să genereze aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor.
Tulcea
„S-au executat două controale la operatori economici care au ca obiect de activitate alimentaţia publică, în urma cărora au fost date două avertismente, pentru nerespectarea reglementărilor pe linia apărării împotriva incendiilor”, se arată într-un comunicat al ISU Tulcea. Totodată, în cursul zilei de sâmbătă, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat 5 acţiuni de recunoaştere în zonele de dispunere a obiectivelor, pentru a stabili modul de intervenţie în cazul izbucnirii unui eventual incendiu.
Sibiu
„S-au executat 10 controale la operatori economici din categoria cluburi şi discoteci, fiind aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, din care 3 avertismente şi 5 amenzi, în cuantum de 5.000 lei, pentru nerespectarea reglementărilor pe linia apărării împotriva incendiilor”, precizează un comunicat al ISU Sibiu. Totodată, cu prilejul controalelor executate, a fost verificat şi modul de respectare a prevederilor HG nr. 915/2015.
Satu Mare
S-au executat două controale la operatori economici din categoria cluburi şi discoteci, fiind aplicate opt avertismente şi două amenzi, în cuantum de 1.000 lei, pentru nerespectarea reglementărilor pe linia apărării împotriva incendiilor, se arată într-un comunicat.
Ultima acţiune preventivă de amploare, derulată la nivel naţional, care a vizat imobilele în care funcţionează cluburi şi discoteci, a avut loc în perioada 11 – 12 noiembrie 2016.