Un copil în vârstă de 4 ani, din localitatea Fărăoani, județul Bacău, a fost salvat, miercuri, de pompieri, după ce a căzut într-o fântână din curtea locuinţei.
Pompierii au coborât în fântână asiguraţi în coarde şi au scos minorul.
Citește și „O omoară”! Apelul care a pus pe jar Poliția din Iași
„Copilul a fost scos din fântână, conştient. Este evaluat de echipajul cu medic al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Va fi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Bacău”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, Andrei Grecu.
Fântâna are peste 10 metri adâncime, iar buza acesteia este mică, de câteva zeci de centimetri.
Poliţiştii vor efectua cercetări pentru a stabili împrejurările în care copilul a căzut în fântână.