Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi are un nou director, în persoana lui Eugen Ciorici, până acum şef al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Galaţi. El a fost detaşat la Iaşi pentru 6 luni.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a numit un nou şef la Iaşi în condiţiile în care pe pagina de net a instituţiei este anunţat un concurs, pe 4 noiembrie, pentru ocuparea funcţiilor de directori ai Direcţiilor Finanţelor Publice de la Iaşi, Braşov şi Cluj-Napoca.
Ciorici a ocupat funcţia de şef al Regionalei Galaţi din august 2013, instituţie ce coordonează activitatea fiscală a şase judeţe (Galaţi, Vrancea, Brăila, Buzău, Constanţa şi Tulcea). O scurtă perioadă de timp a fost şi vicepreşedinte al ANAF.
Citeşte şi „A mai căzut un susţinător de-al lui Mihai Chirica”
Pentru a se putea înscrie la concursul de pe 4 noiembrie, candidaţii trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă sau studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă într-unul dintre domeniile ştiinţe juridice, ştiinţe economice sau cu specializarea administraţie publică şi studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii.
Totodată, candidaţii trebuie să aibă vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 3 ani, să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I şi să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii.
Dosarele se depun până pe 24 octombrie, iar proba scrisă este anunţată pentru 4 noiembrie, ora 10.00.