Lucrările la căile de rulare ale podului de peste râul Trotuș, la intrarea în Onești, vor fi reluate la începutul primăverii, dar vremea mai blândă și în această lună permite lucrări în albia râului.
Primarul Nicolae Gnatiuc a precizat că astfel de lucrări au loc pentru regularizarea cursului apei și pentru întărirea digurilor din zona podului.
Întregul proiect de reabilitare a podului costă 1,8 milioane de euro, iar lucrarea este făcută cu bani de la Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.
„În proiect intră și lucrări de consolidare a malurilor râului în aval și în amonte de pod. Sunt primele lucrări de consolidare a podului de la construirea sa”, spune primarul Oneştiului.