Primăria Bacău va finanța parțial mai multe evenimente programate pentru începutul lunii septembrie.
Festivalul Antic Tamasidava va avea loc în perioada 31 august-2 septembrie, în Parcul Gherăiești. Deschiderea oficială va fi, însă, în centrul orașului, unde va avea loc o paradă cu torțe, de la statuia lui Ștefan cel Mare către Piața Tricolorului.
Festivalul are drept scop prezentarea stilului de viață al geto-dacilor, iar în Parcul Gherăiești vor putea fi urmărite scene de luptă între gladiatori, se pot observa echipamente, arme, mașini de luptă.
În același timp se vor organiza ateliere de fierărie, pielărie, prelucrarea lemnului, coafură şi machiaj antic, de confecționare săgeţi, pictură, confecţionare bijuterii antice, țesut, fierărie, prelucrarea osului şi a lemnului, confecţionare veşminte antice. Primăria Bacău finanțează această manifestare cu 64.500 de lei.
Cu începere de joi, 6 septembrie, și până pe 9 septembrie, Asociația Surf the Earth Project și Why not us din Cluj Napoca vor aduce în Bacău Street Food Festival, care s-a bucurat anul trecut de priză la public.
Primăria finanțează aceast eveniment, în baza unei asocieri, cu 75.000 de lei. Întreaga manifestare se va desfăşura în Parcul Cancicov. Se estimează o prezență de 30.000 de persoane în cele 4 zile în care nu doar se va mânca bine, dar se va asculta și muzică bună.
Pe 8 și 9 septembrie se vor marca Zilele Parcului Gherăiești, a cincea ediție, care are ca scop declarat „promovarea potețialului de agrement al parcului și diversificarea ofertei de activități educaționale și sportive pentru tinerii băcăuani”. Cu acest prilej se vor organiza workshopuri tematice, vor avea loc piese de teatru, concerte, crossuri. Primăria alocă 15.000 de lei pentru toate activitățile incluse în proiect.
În paralel, între 7 și 9 septembrie are loc Salonul de toamnă al muzicii folk și blues. Este cel mai scump eveniment la care municipalitatea va fi partener, suma solicitată spre aprobare consilierilor locali fiind de 105.000 lei. În plus, organizatorii mai cer 200 de scaune și bănci, toalete ecologice și igienizarea zonei după eveniment. O scenă pe care vor evolua numeroși artiști va fi amplasată în Piața Tricolorului, dar o parte dintre evenimente vor avea loc și în alte locații. Organizatorii spun că beneficiile rezultate din contribuțiile sponsorilor și spectatorilor se vor constitui într-un fond ce va fi utilizat pentru sprijinirea copiilor din Bacău.