Vineri, 24 martie, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Iaşi, sub coordonarea procurorului desemnat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, l-au prins în flagrant pe A.I.M.
Acesta oferea, cu titlu de mită, suma de 500 lei unui agent de poliţie din cadrul unui Post de Poliţie – I.P.J. Iaşi în scopul de a nu-i întocmi dosar penal pentru că a condus un autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat.
În aceeaşi zi, poliţistul sesizase DGA – SJA Iaşi cu privire la faptul că A.I.M. i-a oferit o sumă de bani, în scopul menţionat.
Faţă de A.I.M., procurorul de caz a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, dispunând măsura reţinerii inculpatului pentru 24 de ore şi, ulterior, instituirea controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.