Vineri, 14 decembrie, a avut loc la Cinema Unirea, din Botoșani, Colegiul Director al filialei PNL.
În cadrul întâlnirii, Costel Șoptică, liderul județean al PNL Botoșani, și-a anunțat intenția de a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani.
Costel Şoptică a făcut acest lucru înainte ca ex-deputatul Cristian Roman să ia cuvântul şi să prezinte două variante pentru liberali în perspectiva alegerilor locale din 2020: ori candidează şeful organizaţiei la preşedinţia CJ, ori un primar.
Interesant este că toate acestea s-au întâmplat în lipsa lui Cristian Achiţei, deputat care mai mult sau mai puţin voalat şi-a exprimat la rândul său intenţia de a dobândi funcţia de preşedinte al CJ.
În cadrul întâlnirii s-a făcut publică şi susţinerea lui Cătălin Flutur pentru o nouă candidatură la Primăria Botoşani, chiar dacă edilul şef a lipsit de la întrunire.