Membrii Ligii Sindicatelor din Învăţământ (LSI) Botoșani nu exclud posibilitatea organizării unei greve generale.
„În vară, când am făcut referendum, oamenii aveau perspectiva creşterii salariilor cu 25% de la 1 ianuarie 2018. Acum vedem că realitatea este total diferită, nu se mai vorbeşte de acea creştere salarială, ci de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, chiar dacă măsura încă nu este legiferată”, a spus Liviu Axinte, președintele LSI.
Liderul LSI acuză faptul că în educație se păstrează salarizarea din luna iunie.
„Se păstrează în plată salariul din iunie, nu se mai face trecerea la treapta de vechime că nu dă voie aplicaţia. Sunt multe chestiuni care sunt rezolvate pe lângă lege, prin decizii care nu sunt susţinute de lege. Probleme apar zilnic şi vor apărea în continuare. Vedem că din ce în ce mai mult că singura soluţie este să mergem la Tribunal, dar nu se mai poate aşa ceva”, a adăugat Liviu Axinte.