Duminică, 7 octombrie 2018, juriul adolescenților a acordat Premiul Festivalului TEEN-FEST 2018 producției Teatrului Tineretului din Piatra Neamț „MAMĂ, MI-AM PIERDUT MÂNA!” de Maria Kontorovici, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu.
Spectacolul „Mamă, mi-am pierdut mâna!” a avut premiera pe 27 și 28 ianuarie 2018, reprezentația din cadrul Teen-Fest fiind cea de-a treisprezecea (și norocoasă!) pentru trupa TT.
Patru dintre reprezentații au beneficiat de sesiuni de discuții cu publicul, dintre care două moderate de psihologi (consilierul psiho-pedagogic Diana Onu și psihologul Sorina Vasilescu), la care publicul a fost foarte receptiv; la una dintre sesiunile moderate, dezbaterile au fost focusate pe adolescenți, la cealaltă, dezbaterile au fost focusate pe părinți (relația lor cu adolescenții). Premiera acestui spectacol a fost un eveniment la care au participat activ regizorul, dramaturga și traducătoarea, care au răspuns invitației de a veni special la TT pentru întâlnirea cu publicul (din Rusia, respectiv București). De asemenea, premiera a fost precedată de o vizionare cu publicul adolescent de la Colegiul Național „Gheorghe Asachi” din Piatra Neamț, la finalul căreia regizorul a răspuns întrebărilor liceenilor și a urmărit reacția lor.
Feedback-urile din partea părinților, profesorilor de toate vârstele și din partea adolescenților subliniază faptul că acest spectacol a fost un prilej de analiză profundă a manifestării adolescentului contemporan și a relației acestuia cu societatea, cu familia, cu anturajul, cu profesorii etc. O spectatoare de peste 30 de ani ne-a mărturisit: „Felicitări actorilor! Mi-aș dori să găsesc un spectacol ca acesta și peste 11 ani, când copilul meu va avea 16 ani, să pot veni cu el. Cu spectacolul ăsta, poate ne dăm seama că nu suntem atenți cum trebuie la nevoile tinerilor și ar trebui să îi înțelegem mai bine și să le arătăm partea frumoasă a vieții”.
Spectacolul „Mamă, mi-am pierdut mâna!” a fost selectat în Festivalul Național de Teatru (FNT) și va fi jucat pe 25 și 26 octombrie 2018, de la ora 20.00, la Teatrul Odeon București.
Mamă, mi-am pierdut mâna!
de Maria Kontorovich
traducere Raluca Rădulescu
În distribuție: Aida Avieriţei, Emanuel Becheru, Dragoş Ionescu, Cristina Mihăilescu, Cătălina Bălălău, Corina Grigoraş, Sabina Brânduşe, Cătălina Ieşanu, Loredana Grigoriu, Tudor Tăbăcaru, Gina Gulai, Dan Grigoraş, Florin Hriţcu.
Regie: Alexandru Mâzgăreanu
Decor: Romulus Boicu
Costume: Alexandra Mâzgăreanu
Muzică: Alexandru Suciu
Acrobații: Marian Peter
Fotografii: Adi Bulboacă