În ultimele șase zile, polițiștii ieșeni au aplicat peste 800 de amenzi și au suspendat peste 60 de permise de conducere în cadrul unei acțiuni de prevenire a accidentelor.
Din numărul total de 806 amenzi, 279 au fost pentru depășirea vitezei legale, 28 pentru depășiri neregulamentare, 9 pentru consumul băuturilor alcoolice, iar restul pentru alte încălcări ale legislaţiei. De asemenea, pe lângă cele 63 de permise suspendate, polițiștii au reținut și 9 certificate de înmatriculare. Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.