Un tânăr de 22 de ani şi bunicul acestuia, de 85 de ani, au fost răniţi în urma unui accident rutier produs, luni dimineaţă, pe raza localităţii Gorbăneşti, judeţul Botoşani, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, tânărul conducea un autoturism pe un drum comunal din Gorbăneşti, iar într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a ieşit de pe carosabil şi a lovit un cap de pod.
Poliţiştii au stabilit că tânărul avea o concentraţie alcoolică de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Citeşte şi Poliţist din Neamţ, reţinut pentru corupţie
Tânărul aflat la volan şi bunicul acestuia au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”.
„În urma accidentului au rezultat două victime, un tânăr de 22 ani (conducătorul auto) şi un bătrân (pasagerul din dreapta). Ambii erau în afara autoturismului când au ajuns forţele de intervenţie la faţa locului. Primul a fost preluat de de echipajul SAJ, al doilea de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD şi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au intervenit pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.