O tânără de 32 de ani, din Bacău, a fost ucisă marţi seara de concubinul ei.
Înainte de faptă, un alt bărbat, prieten cu ucigaşul, a sunat la 112 şi a anunţat ce i-a relatat acesta, şi anume că îşi va ucide concubina după care se va sinucide.
„În urma verificărilor în zona Canalului Bistriţa a fost identificat autoturismul bărbatului, iar în interiorul acestuia a fost găsit cadavrul concubinei. Se fac căutări pe luciul de apă al canalului Bistriţa şi prin împrejurimi, pentru depistarea bărbatului sau a cadavrului acestuia”, potrivit IPJ Bacău.
Victima are 32 de ani, iar cadavrul prezenta multiple traumatisme, anchetatorii luând în calcul ipoteza că a fost omorâtă în bătaie.
Tânăra de 32 de ani are o fetiţă de un an şi jumătate, dintr-o altă relaţie.