Primăriile din județul Botoșani încep să rămână fără bani de funcționare și iau măsuri dure care îi vizează pe salariați.
Astfel, primarul comunei Dândeni, Cătălin Rotundu, a declarat că are cel mai mic buget al comunei Dângeni din 1990 și până acum și nu poate plăti salariile.
„Comuna Dângeni nu a mai din 1990 avut un buget atât de mic. Este primul an când cu adevărat întâmpinăm problem serioare în ceea ce privește funcționarea. Nu mai vorbim de dezvoltare unde am primit doar 50.000 lei. 50.000 lei înseamnă jumătate din costul autorizației la proiectul de apă-canalizare. Sperăm la o rectificare”, a spus Cătălin Rotundu.
În perioada imediat următoare, se va trece la disponibilizări iar cinci dintre cei 26 de angajați vor pleca acasă. Primarul Cătălin Rotundu spune că este o măsură nepopulară dar necesară pentru a nu se ajunge la un blocaj financiar.
„Ne-am propus o reorganizare a administrației locale prin eliminarea din aparatul de specialitate a acelor persoane care muncesc puțin și care sunt mai puțin conștiincioși. Ar fi vorba despre cel puțin cinci persoane din totalul de 26. Trebuie să revizuim modul de plată a salariilor și chiar bonificațiile”, a precizat Cătălin Rotundu.
Ar trebui sa isi dea demisia si sa lase pe altcineva la conducere. Un primar trebuie sa stie sa acceseze fonduri din toate sursele posibile. Acei oameni ar trebui folositi pentru implementarea de proiecte si solutii.Este inadmisibil sa ai resursa umana si sa nu o folosesti.