Exemplu clasic de manipulare marca Ziarul Financiar
Ultima săptămână mi-a arătat că cei de la Zarul Financiar au o temă clară de rezolvat, iar ceea ce au făcut reprezintă o tentativă clasică de manipulare.
Ultima săptămână mi-a arătat că cei de la Zarul Financiar au o temă clară de rezolvat, iar ceea ce au făcut reprezintă o tentativă clasică de manipulare.
Tehnocratul Mihai Chirica a ajuns şef (interimar) la Organizaţia Judeţeană a PSD Iaşi.
Primarul Mihai Chirica a cheltuit bugetul municipiului Iași pe următorii 1856 de ani. Și nu o spunem noi, ci chiar pagina sa de Facebook.
Apreciată de Bogdănici, poza o prezintă pe Udrea învârtind nişte ouă (nu vă gândiţi la vreo prostie), sub „privirea” pierdută a unor peşti…
Într-o conferinţă de presă susţinută la sfârşitul săptămânii trecute, Mihai Chirica, primarul Iaşiului şi vicepreşedinte PSD la nivel naţional, a lansat un atac fără precedent la adresa fostului şef al partidului, Victor Ponta.
Probabil nu o să vă vină să credeţi, dar cel care i-a dat toată viaţa peste cap lui Jose Armando este chiar Gigi Nichita, fostul primar al Iaşiului…
Fularul s-a înmuiat, iar în şedinţa de Consiliu Local de astăzi (31 august) primarul Mihai Chirica a fost umilit mai ceva ca la şedinţa Biroului Politic Judeţean în care a fost împiedicat să-şi pună oamenii pe lista de consilieri judeţeni PSD.
Nu putem să nu ne distrăm pe seama gafelor pe care le fac pe pagina de Facebook a primarului Iaşiului, Mihai Chirica.
Corporatistul (independentul, tehnocratul) Andrei Postolache se crede revoluţionar (exact asta-i lipsea, în rest avea de toate).
În ultima vreme tot aud, ce-i drept pe la colţuri şi mai puţin în spaţiul public, despre faptul că ar exista în PSD o tabără Mihai Chirica.