Să ne aducem aminte de Albert Einstein

Să ne aducem aminte de Albert Einstein

Albert Einstein s-a născut la 14 martie 1879, în localitatea Ulm din Germania. A fost naturalizat american în 1940. A fost profesor la Berlin şi la Princeton, autor al teoriei relativităţii şi unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi oameni de ştiinţă ai omenirii, în 1921 fiindu-i decernat Premiul Nobel pentru Fizică. A încetat din viaţă la 18 aprilie 1955.

În 1884, la vârsta de 5 ani, micul Albert a primit de la tatăl său o busolă care l-a fascinat în mod deosebit, producându-i, cum avea mai târziu să declare, „o impresie adâncă şi de durată”, inspirându-i dorinţa de a cerceta misterele naturii.

La 6 ani, Einstein a luat lecţii de vioară. Dorind să-l îndrume către electrotehnică, tatăl său îl înscrie, în anul 1888, la gimnaziul Luitpold din München.

Un prieten de familie, Max Talmud, student la medicină, îl iniţiază pe micul Einstein, la vârsta de 10 ani, în domeniul cunoaşterii, împrumutându-i cărţile sale ştiinţifice şi filozofice şi prezentându-i, printre altele, filozofia lui Immanuel Kant şi Elementele lui Euclid. Aceasta ultimă lucrare îl impresionează în mod deosebit şi ulterior o va denumi „cartea sacră a geometriei”. De la Euclid, viitorul mare savant a înţeles raţionamentul deductiv, ajungând ca la 12 ani să înveţe singur întreaga geometrie euclidiană.

La numai 10 ani, aşadar, Albert Einstein începe să studieze singur matematica şi ştiinţele naturii. La vârsta de 12 ani (1891) a învăţat geometria euclidiană şi la 15 ani a rămas la München pentru a încheia anul şcolar, în timp ce familia se muta la Pavia, în Italia. După primul trimestru îşi urmează totuşi familia la Pavia, părăsind şcoala.

Vrea să urmeze învăţământul superior, dar ratează examenul de admitere la Universitatea Politehnică elveţiană, în anul 1895, deşi avea note excepţionale la matematică şi la fizică. Familia îl trimite la Aarau, în Elveţia, pentru a-şi completa studiile liceale şi pentru a-şi lua diploma necesară. Aici ia contact cu teoria electromagnetică a lui Maxwell. Einstein începe să aprofundeze teoriile sale.

La 17 ani, în 1896, după încheierea studiilor la Aarau, se înscrie la Universitatea Federală Politehnică (ETH) din Zürich. Absolvă ETH, devenind profesor de matematică şi fizică în 1900.

Anul de referinţă în cercetarea lui Einstein este 1905, când se dezvoltă Teoria Relativităţii. În acel an, Einstein şi-a dat doctoratul la Universitatea din Zürich cu o teză asupra determinării dimensiunilor moleculare.

La 17 martie 1905, Einstein trimite spre publicare articolul „Un punct de vedere euristic privind producerea şi transformarea luminii”, în care sugerează (din considerente termodinamice) că lumina poate fi considerată ca fiind compusă din cuante de energie independente. Articolul avea să apară la sfârşitul lunii mai. La 30 aprilie în acelaşi an, trimite al doilea articol, în care arăta cum se pot calcula Numărul lui Avogadro şi dimensiunea moleculelor, studiind mişcarea lor într-o soluţie. Acest articol a fost acceptat şi ca teză de doctorat, apărând în Annalen der Physik în ianuarie 1906.

La 11 mai 1905, Einstein trimite spre publicare articolul despre mişcarea browniană – „Despre mişcarea particulelor mici suspendate în lichide staţionare, conform cerinţelor teoriei cinetico-moleculare a căldurii”, în 30 iunie publică articolul „Asupra electrodinamicii corpurilor în mişcare”, iar la 27 septembrie articolul „Depinde inerţia unui corp de conţinutul său energetic?”.

Pe 19 decembrie 1905 a scris al doilea articol despre mişcarea browniană, care a fost publicat în ianuarie 1906.

A patra lucrare importantă publicată de Einstein în 1905, „Asupra electrodinamicii corpurilor în mişcare”, conţinea ceea ce avea să fie cunoscută mai târziu ca Teoria relativităţii restrânse, una dintre cele mai celebre contribuţii ale sale, în care demonstrează că teoretic nu este posibil să se decidă dacă două evenimente care se petrec în locuri diferite au loc în acelaşi moment sau nu. În primăvara anului 1905, Einstein a tras concluzia că esenţa problemei constă nu într-o teorie a materiei, ci într-o teorie a măsurării – constatarea că toate măsurătorile timpului şi spaţiului depind de cercetarea simultaneităţii a două evenimente diferite. Astfel a fost emisă teoria bazată pe două postulate: 1. Principiul relativităţii, care afirma că legile fizicii sunt aceleaşi în toate sistemele de referinţă inerţiale; 2. Principiul invariabilităţii vitezei luminii, care arată că viteza luminii în vid este o constantă universală.

Teoria relativităţii restrânse aduce o explicaţie celebrului experiment Michelson-Morley (1887), putând fi considerat chiar o generalizare a rezultatelor acestuia. Einstein a fost primul care a unit mecanica clasică cu electrodinamica lui Maxwell. Elaborând teoria relativităţii restrânse, Einstein a spart tiparele unor concepţii emise cu peste două secole în urmă, de Isaac Newton în „Philosophiae naturalis principia mathematica” (1686), prin aceasta oferind o descriere consistentă şi corectă a evenimentelor fizice din diverse sisteme de referinţă inerţiale, fără a face presupuneri speciale cu privire la natura materiei sau a radiaţiei, sau a felului cum ele interacţionează.

Teoria relativităţii restrânse explică fenomenele ondulatorii, eliminând acţiunea instantanee de la distanţă. Electrodinamica lui Faraday şi Maxwell este compatibilă cu viteza finită de propagare a luminii. Prin generalizarea legilor mecanicii newtoniene şi a unor legi ale fizicii, electrodinamica devine relativistă. Dar pentru a pune gravitaţia în concordanţă cu relativitatea a fost nevoie de modificări mult mai profunde, ceea ce l-a condus pe Einstein la Teoria relativităţii generalizate. În această teorie, orice viteză de propagare, inclusiv a gravitaţiei, este finită. Teoria relativităţii generalizate asociază timpului spaţiul, legând coordonatele evenimentelor de timp, iar gravitaţia devine o proprietate a acestui reper spaţiu-timp. Einstein nu desfiinţează concepţia newtoniană, ci o înlocuieşte cu una mai extinsă, valabilă pentru viteze apropiate de cea a luminii.

Teoria relativităţii generalizate a revoluţionat gândirea ştiinţifică prin negarea existenţei unui timp absolut, stârnind un ecou uriaş în toată lumea, fiind discutată în contradictoriu în cele mai prestigioase centre ştiinţifice. Epoca ce a urmat a fost marcată de interesul pentru această teorie, considerată ca răsturnătoare a tuturor legilor mişcărilor şi fenomenelor fizice admise ca fundamentale.

Einstein a murit la 18 aprilie 1955, la Princeton, SUA.

Cele mai multe dintre contribuţiile lui Albert Einstein în fizică sunt legate de teoria relativităţii restrânse şi de teoria relativităţii generalizate. Alte contribuţii includ cosmologia relativistă, teoria capilarităţii, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicaţii în mecanica cuantică, explicarea mişcării browniene a moleculelor, probabilitatea tranziţiei atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietăţile termice al luminii (al căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiaţiei (ce include emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară şi geometrizarea fizicii.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.