Nici nu s-au stins bine luminile de la ungerea lui Marius Bodea la conducerea municipalei ieşene a PNL şi de la magistrala sa lansare la apă în competiţia pentru postul de Nichita al Iaşiului că în rândul liberalilor au început mişcările subterane.
Primind apă la moară de la nivel central, unde Cristian Buşoi a fost înlocuit cu Ludovic Orban pentru candidatura la Primăria Generală a Capitalei, liberalii ieşeni au început să discute pe la colţuri despre o schimbare identică şi la Iaşi.
Cristian Buşoi a fost vehiculat de luni bune ca fiind cel mai bun candidat din partea PNL pentru Primăria Bucureşti. A fost promovat la toate posturile de televiziune, a fost măsurat… din cap până în picioare şi de la stânga la dreapta, a fost catalogat drept cea mai bună alternativă la PSD etc etc.
Şi după toate acestea,Buşoi a fost dat la o parte şi înlocuit cu Orban.
Cam pe acelaşi scenariu a fost promovat şi Marius Bodea, la Iaşi. „Micul Iohannis” a fost văzut până acum ca fiind singura alternativă viabilă la actuala administraţie PSD şi, la fel ca şi Buşoi, a fost promovat peste tot pe unde s-a putut… Ba chiar i s-a făcut şi o lansare… specială!
Au trecut doar două zile de atunci şi Bodea este pe cale să-i ia urma lui Buşoi.
Cel care se pregăteşte pe margine şi îşi face încălzirea dând din coate şi din gură este nimeni altul decât Dumitru Oprea, eternul învins al lui Gheorghe Nichita şi al PSD!
Sursa foto: Facebook