Agenţia Naţională pentru Locuinţă (ANL) a stabilit prin licitaţie ca firma Victor Construct să contruiască viitoarele locuinţe pentru medici, amplasate pe strada Ştefan cel Mare.
SC Victor Construct SRL Botoşani a câştigat, începând cu anul 2010, mai multe licitaţii, în valoare de aproximativ 26 milioane euro, organizate la nivelul judeţului Botoşani pentru proiecte derulate prin intermediul Programului Operaţional Regional.
Potrivit presei din Botoșani, pe parcursul implementării a patru proiecte, Mihalachi Victor, administrator şi asociat la SC Victor Construct SRL, SC Victor LDC Imobiliare SRL şi SC Cosmilux Company SRL, în scopul obţinerii unor foloase personale a obţinut sprijinul reprezentanţilor administraţiilor publice locale beneficiare ale finanţărilor comunitare reprezentate de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Ţâbuleac Mihai şi al actualului preşedinte Ţurcanu Florin.
Activităţile ilegale desfăşurate de administratorul SC Victor Construct SRL constau în influenţarea deciziilor comisiilor de organizare a licitaţiilor, inclusiv prin înlocuirea ilegală a ofertelor depuse în cadrul licitaţiilor la care participă, executarea de lucrări care nu respectă din punct de vedere cantitativ şi valoric proiectul iniţial şi decontarea ilegală a valorii materialelor din oferta depusă, încheierea de acte adiţionale, în afara prevederilor legale, în scopul creşterii nejustificate a valorii finale a contractelor de lucrări, cointeresarea materială a reprezentanţilor beneficiarilor proiectelor investiţionale la care SC Victor Construct SRL are calitatea de antreprenor, în vederea recepţionării în condiţii ilegale a lucrărilor executate.