Primarul Iașiului, Mihai Chricia, a declarat la întrunirea primarilor unioniști că nu se teme de Dodon, președintele Republicii Moldova.
„Nu de Dodon ne facem griji, ci de faptul că sunt mulţi Dodoni printre noi”, a spus Mihai Chirica.
Memorandumul pro-unire a fost semnat de peste 100 de primari din Basarabia şi România, Chirica fiind ales președintele Ligii Aleşilor Unionişti. Vicepreşedinte a fost ales primarul localităţii Cimişlia, prima care a semnat declaraţia de unire cu România.
În cuvântul lor, participanţii au pledat pentru desfiinţarea hotarului de la Prut, pentru o mai mare implicare a Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău şi a altor instituţii în pregătirea mult doritei reveniri a Moldovei Răsăritene la Patria Mamă.
Totodată, cei prezenţi au menţionat ziua de duminică, 25 martie, când, în centrul Chişinăului, moldovenii vor marca printr-o mare adunare împlinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România (eveniment istoric ce s-a petrecut pe 27 martie 1918).