Consilierii locali se vor intruni vineri, 28 iulie, de la ora 12.00, într-o ședință ordinară pe a cărei ordine de zi se vor afla 49 de proiecte de hotarari.
Unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi vizează un parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență care derulează un proiect european pentru amenajarea unei platforme de aterizare a elicopterelor în zona C.A. Rosetti. Municipaliatea urmează să alocae suma de 250.000 de lei necesară bransarii electrice a tuturor echipamentelor care vor funcționa acolo.
Consiliului Local urmează să aprobe documentația și indicatorii tehnico-economici privind amenajarea unei creșe și a unei grădinițe în str. Ciurchi nr. 111. Valoarea estimată a lucrărilor se ridică la 2.563.307,34 lei cu TVA în cazul creșei, și 2.888.020,43 lei cu TVA pentru grădiniță. Numărul total de copii care vor beneficia de această investiție este de 80.
Consilierii locali vor dezbate și propunerea privind construirea unui nou cămin studențesc în str. Codrescu nr. 6.
Un alt proiect prevede un acord de parteneriat cu Brigada 15 Mecanizată Podu Inalt, privind realizarea Troiței Regimentului 15 Infanterie. Troița va fi amplasată în rondul stației Triumf din Copou. Valoarea monumentului este de 17.380, 82 lei cu TVA, care va fi suportată de către Brigada 15 Mecanizată. Primaria va aloca 3.110 lei pentru realizarea soclului și va pune la dispoziție terenul pentru amplasarea monumentului.
Vor mai fi analizate trei proiecte care privesc execuția bugetară aferentă primului semestru din acest an.
Un alt proiect vizează reabilitarea și modernizarea Spitalului de Recuperare, spital aflat sub coordonarea Municipiului Iași. Valoarea investiției este de aproximativ 2.5 milioane de lei.