Polițiștii locali au început de miercuri să pună în aplicare decizia laută în urma unei ședinte a consilierilor locali, care au aprobat proiectul de hotărâre privind ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar pe spațiul public.
Astfel, au fost ridicate autoturismele staționate neregulamentar pe bulevardul Dimitrie Mangeron, deoarece îngreunau traficul rutier prin blocarea unei benzi de circulație.
Tarifele stabilite pentru recuperarea autoturismelor sunt de 430 lei dacă mașina este dusă la baza Servicii Publice Iași (SPI), respectiv 290 lei în cazul în care proprietarul ajunge la autoturism în timp ce este ridicat pe platformă.
Dacă șoferii se prezintă la baza SPI după termenul de 24 de ore, aceștia vor fi nevoiți să achite suma de 45 de lei pentru fiecare zi de întârziere.