7.260 de doze de vaccin pneumococic au ajuns la Iași

7.260 de doze de vaccin pneumococic au ajuns la Iași

Vaccinul pneumococic introdus anul acesta în Programul Național de Vaccinare a ajuns la Iaşi la sfârşitul săptămânii trecute.

La Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi au fost repartizate 7.260 de doze, care începând de astăzi sunt distribuite la cabinetele medicilor de familie din judeţul Iaşi. Pe lângă vaccinul pneumococic „Prevenar 13” s-a distribuit şi scrisoarea metodologică ce se referă la protocolul de vaccinare.

Campania de imunizare va demara la începutul lunii octombrie şi vor fi vaccinaţi nou-născuţii din luna august 2017, care împlinesc două luni în octombrie 2017.

Dozele de vaccin achiziţionate acoperă necesarul pentru campania de imunizare din acest an, precum şi pentru primele luni din 2018.

„Ca şi în cazul altor vaccinuri din Programul Naţional de Vaccinare, Ministerul Sănătăţii a semnat un Acord Cadru de achiziţie cu producătorul, pentru o perioadă de 4 ani. În acest mod, vor fi preîntâmpinate orice dificultăţi legate de disponibilitatea acestui vaccin în viitor“, spun reprezentanții DSP Iași.

Vaccinul pneumococic se administrează copiilor în mod gratuit, conform schemei de vaccinare, în cabinetul medicului de familie. Acesta contine 13 valenţe prin care vor fi prevenite boli precum pneumoniile, septicemiile, meningitele pneumococice şi otitele.

În rândul copiilor, bolile pneumocice pot provoca afecţiuni grave sau chiar decese.

Conform datelor oficiale, țara noastră înregistrează cea mai ridicată rată de mortalitate infantilă dintre statele membre ale Uniunii Europene, iar pneumonia – o boală prevenibilă prin vaccinare – constituie principala cauză de deces la copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Odată cu startul campaniei de vaccinare antipneumococică, Ministerul Sănătătii va demara o campanie publică de informare, demers căruia i se alătură compania producătoare.

Campania se va derula timp de un an şi are drept obiectiv informarea corectă, completă si transparentă a părinţilor, de către profesioniştii din domeniul medical, cu privire la toate aspectele vaccinării antipneumococice.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.