A decedat Profesorul universitar Constantin Milică

A decedat Profesorul universitar Constantin Milică

Profesorul universitar Constantin Milică, în vârstă de 89 de ani, s-a stins din viaţă duminică. Acesta era unul dintre cei mai cunoscuţi şi preţuiţi specialişti în Fiziologia Plantelor şi Fitoterapie din ţară, fiind cadrul didactic la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV).

„Literatura de specialitate din aceste două domenii ar fi fost, indiscutabil, mult mai săracă fără neobosita sa contribuţie ştiinţifică. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi îi datorează enorm Profesorului pentru munca sa uriaşă, pentru resursa umană calificată pe care acesta a format-o în cei aproape 60 de ani de activitate puşi în slujba crezului său – acela de a cerceta neîntrerupt, de a elabora preparate fitoterapeutice şi, mai ales, de a face bine. Profesorul Milică a fost plămădit dintr-un aluat în care se adunau, miraculos, toate virtuţile. Era un amestec de rigoare, de temeinicie, de înţelegere a firii omului, de bunătate şi de iubire, de multă iubire pentru semenii lui”, se arată pe pagina de Facebook a USAMV.

Constantin Milică va fi depus marţi, 29 mai, în capela Bisericii „Sf. Nicolae” Copou (din Agronomie), iar înmormântarea va avea loc, cel mai probabil, miercuri, 30 mai, la Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi.

2 comentarii la "A decedat Profesorul universitar Constantin Milică"

  1. anonima   29/05/2018 at 8:30 pm

    Dumnezeu sa l Ierte,sa l odihneasca in pace!

    Răspunde
  2. Kali   29/05/2018 at 10:26 am

    Ce veste trista ! Mare pacat ! Condoleante familie!

    Răspunde

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.