O analiză a Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava privind accidentele rutiere grave din 2017 arată că şoselele din judeţul Suceava sunt extrem de periculoase. Faptul că în judeţul Suceava sunt cei mai mulţi morţi în accidente pe parcursul anului trecut din toată România spune totul despre această realitate.
Conform analizei Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, pe primul loc ca număr de accidente grave este DN 17, Suceava – Vatra Dornei – limita cu Bistriţa – Năsăud. Pe porţiunea de 137 de kilometri de pe raza judeţului Suceava a DN 17 au avut loc anul trecut 27 de accidente rutiere grave, soldate cu 12 persoane decedate şi 27 rănite grav.
Urmează DN 2H Milişăuţi – Rădăuţi – Putna, de doar 45 de kilometri. Aici, în 2017, au avut loc 20 de accidente grave, soldate cu 9 morţi şi 16 răniţi grav.
Pe DN 2E, Fălticeni – Gura Humorului – Solca – Vicovu de Sus, au avut loc 19 accidente grave, soldate cu 13 morţi şi 19 răniţi grav. Pe acestdrum au murit cei mai mulţi oameni în accidente rutiere, în 2017.
Pe DN 2 (E 85), de la limita judeţului Suceava cu Iaşi şi până la Siret, au avut loc 19 accidente rutiere grave, soldate cu 10 morţi şi 14 răniţi.
În 2017 au avut loc 295 de accidente rutiere grave în judeţul Suceava, cu doar 3 mai puţine decât în 2016, care s-au soldat cu 104 persoane decedate (o persoană mai puţin faţă de 2016), 252 rănite grav şi 126 rănite uşor.