Cătălin Ivan plânge pe umărul lui Chirica

Cătălin Ivan plânge pe umărul lui Chirica

Europarlamentarul ieşean Cătălin Ivan a scris pe pagina de Facebook că PSD ar pierde alegerile din 2020 dacă nu-l va avea candidat pe Mihai Chirica.

„Mă sună colegi de la Iași, colegi alături de care am crescut în organizația PSD, să-mi spună că s-a constituit pluton de execuție la comanda lui Dragnea pentru ca Mihai Chirica, primarul Iașului, Gabriel Harabagiu, viceprimar și Sorin Iacoban, fost deputat și presedinte al organizatiei municipale PSD sa fie exclusi din partid.

Această lovitură dată PSD-ului arată că cei care conduc acum partidul au o agendă personală mult mai importantă decât cea a PSD. Din momentul excluderii celor trei, PSD renunță definitiv la orice șansă de a mai câștiga primăria în 2020, și își asumă public că nu va mai avea un punct de sprijin la Iași pentru foarte mulți ani de acum înainte. Este o decizie importantă dar, așa cum ne-a obișnuit Liviu Dragnea, neasumată. Tot prin interpuși, ca la Tel Drum sau Salcia, ferma sa de porci, Liviu Dragnea își rezolvă problemele sacrificând orice, oricât și pe oricine. Decizia de astăzi, sau din zilele următoare, de excludere a celor trei, paradoxal, nu reprezintă un sfârșit de drum ci, dimpotrivă, deschide noi drumuri și scenarii de lucru, toate în defavoarea PSD“, susține Cătălin Ivan.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.