Deţinutul Andrei Emilian Ţigănaşu a reuşit să fure un card TV dintr-un receiver aflat pe holul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Iaşi.
Deținutul avea o escortă de doi gardieni de la Penitenciar, iar la intrarea în Penitenciar, alţi doi angajaţi nu au reuşit să îi descopere cardul pe care îl avea asupra lui. Obiectul a fost înapoiat până la urmă de către deţinut celor din Penitenciar, iar aceştia l-au dus jandarmilor de la DNA Iaşi.
Ţigănaşu se afla deţinut în Penitenciarul Iaşi, executând o pedeapsă cu închisoarea de 9 ani, însă a avut condamnări şi pentru furt şi tâlhărie.
Deținutul a spus anchetatorilor că a găsit obiectul pe jos şi l-a luat cu acordul celor doi gardieni ai Penitenciarului, care l-au însoţit.