Cum vor circula autobuzele care fac legătura cu Afterhills

Cum vor circula autobuzele care fac legătura cu Afterhills

Afterhills, cel mai mare festival în aer liber din regiunea Moldovei, va avea loc la șase kilometri de centrul Iașului, la ieșirea spre E85, în perioada 31 mai – 3 iunie.

Ediția de anul acesta, dreamers2018, vine cu o serie de noutăți și de premiere, precum și cu un line-up alcătuit din 150 de artiști internaționali și români care vor face ca cele zece scene să vibreze.

Pe scena AFTERHILLS 2018 vor urca peste 150 de artiști din cele mai populare genuri ale momentului.

Cele zece scene de anul acesta sunt Mainstage, The Shed, Techno, The Apartment, Boombox, Kaze, Essence, Silent Disco, Our Own și Comedy – acestea fiind gândite să acopere toate preferințele muzicale ale publicului, de la o nișă la alta.

Genurile abordate vor fi pop, rock, alternativ, EDM, trance, trip-hop, hip hop, disco, funk, bossa nova, drum ’n’ bass și dubstep, reggae, ambiental, chillout și psy trance.

Printre headlinerii festivalului se numără Above & Beyond, Aly & Fila, Andrew Rayel, Cosmic Gate, Dubioza Kolectiv, Hurts, Paul Van Dyk, The Crystal Method, Tom Odell și Vini Vici.

Transportul la Afterhills va fi asigurat din Piața Unirii la festival și retur. Biletul este cel normal (2 RON/ 1 călătorie), disponibil la tonetele RATP (nu se poate achiziționa direct de la șofer). Nu sunt valabile alte abonamente RATP. Pentru retur de la AFTERHILLS se pot achiziționa bilete RATP de la toneta Info Point amplasată la intrarea în festival.

Iată programul autobuzelor în zilele de concert:

Joi, 31 Mai

15.00 – 01:00 – 1 autobuz/rută la fiecare 15 minute;

01:00 – 05:00 – Autobuzele pleacă de la sensul giratoriu AH atunci când se ocupă locurile.

Vineri, 1 Iunie

11:00 – 01:00 – 1 autobuz/rută la fiecare 15 minute;

01:00 – 05:00 – Autobuzele pleacă de la sensul giratoriu AH atunci când se ocupă locurile.

Sâmbătă, 2 Iunie

11:00 – 01:00 – 1 autobuz/rută la fiecare 15 minute;

01:00 – 05:00 – Autobuzele pleacă de la sensul giratoriu AH atunci când se ocupă locurile.

Duminică, 3 Iunie

11:00 – 01:00 – 1 autobuz/rută la fiecare 15 minute;

01:00 – 05:00 – Autobuzele pleacă de la sensul giratoriu AH atunci când se ocupă locurile.

Luni, 4 Iunie

07:00 – 11:00 – 1 autobuz/rută la fiecare 15 minute.

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.