Domnule primar Mihai Chirica, vă rugăm nu rataţi şansa de a intra în istorie!

Domnule primar Mihai Chirica, vă rugăm nu rataţi şansa de a intra în istorie!

Primarul municipiului Iaşi, pe numele lui Mihai Chirica sau Mihai Chirică (după cum îl alintă unii) are marea şansă de a intra în istorie. Sub titulatura de „cel mai slab primar din istoria Iaşiului”… şi aici nu mă refer la dimensiunile anatomice (care par a înclina în favoarea sa).

Obişnuit cu câteva borduri plantate prin zonele sărace ale oraşului, cu un aspirator de frunze şi cu achiziţia de cai pentru Poliţia Locală, Mihai Chirica a ratat pe 30 septembrie şansa de a demonstra că a depăşit faza de director tehnic şi că este cu adevărat primar. Încercarea lui de a-i prosti efectiv pe Corina Creţu şi pe Vlad Voiculescu (ministrul Sănătăţii) cu locaţia viitorului Spital Regional de Urgenţă a arătat (mai clar de atât nu se putea) că nu ştie să negocieze, nu ştie să-şi asume responsabilităţi, că nu înţelege importanţa acestui spital, că nu-l interesează ca ieşenii (şi nu numai) să aibă acces la îngrijiri medicale de calitate… De fapt, a arătat că nu-l interesează nimic din ceea ce ar putea avea legătură cu oamenii. Pe el îl interesează exerciţiile de imagine şi fanfaronadele. Atât!

Nu putem înţelege de ce, după ani întregi de discuţii referitoare la amplasamentul Spitalului Regional de Urgenţă, Mihai Chirica s-a trezit fix în urmă cu o lună că a găsit „locaţia minune”: o zonă care nu fusese luată în calcul niciodată, pentru care nu există o documentaţie care să ateste că se pretează la aşa ceva etc etc – Moara de Vânt!  Nu ştim ce interese l-au dus spre acea zonă, dar nu putem să nu râdem puţin de încercarea puerilă de manipulare a opiniei publice pe care primarul a încercat-o atunci când, pe lângă Moara de Vânt, a aruncat, aşa, în… vânt, şi zona Viticultori, care, din motive obiective, a fost scoasă rapid din calcul. Şi uite aşa a rămas doar Moara de Vânt pe care o vroia Chirica. Doar că socoteala de acasă nu s-a prea pupat cu Vlad Voiculescu (ministrul Sănătăţii), care i-a tăiat-o primarului în doar 2 timpi şi vreo 3 mişcări!

De ce zicem că locaţia Moara de Vânt este cusută cu aţă albă? Simplu. Haideţi să vedem ce spunea Mihai Chirica în urmă cu câteva luni: „Costurile pentru fiecare dintre amplasamentele propuse sunt diferite. S-ar putea ca în zona ERA să fie mai scump să bagi în fundaţie, dar mai ieftin la nivel de utilităţi. De exemplu, curentul electric e cu 7 km mai departe în zona Valea Ursului faţă de zona ERA, sau gazul metan, unde trebuie să faci o subtraversare de 100 m în zona ERA, iar pentru Valea Ursului trebuie să duci kilometri. Până la urmă, costul total contează, şi eficienţa obiectivului pe termen lung“, a declarat primarul interimar Mihai Chirica (Ziarul de Iaşi, 20.05.2016). Pe data de 18 martie 2016, ziarul Evenimentul scria: „După mai bine de nouă ani de când se discută despre realizarea Spitalului Regional de Urgenţă, unitatea medicală aflată astăzi doar pe hârtie a primit şi un amplasament. Este vorba despre zona de şes Bahlui, în apropierea Complexului Era”!

Dar, să vedem şi ce a apărut pe site-ul PSD: „În cadrul unei conferinţe de presă susţinută joi, 17 martie, primarul interimar Mihai Chirica a anunţat că viitorul Spital Regional de Urgenţe Iaşi va fi construit în zona complexului Carrefour Era. În urma unei convorbiri telefonice cu domnul ministru Vasile Dîncu, acesta mi-a spus că au fost discuţii cu Comisia Europeană din care a rezultat îngrijorarea că, în zona Iaşului, nu este încă stabilită locaţia necesară construirii Spitalului Regional de Urgenţe. Domnul ministru Dîncu a verificat documentele trimise Ministerului Sănătăţii şi Consiliului Judeţean Iaşi şi a transmis Comisiei Europene că, dimpotrivă, la Iaşi s-a făcut analiza de amplasament, fiind aleasă zona de la Carrefour Era. Înţeleg că toată această ambiguitate a fost cauzată de declaraţiile unui parlamentar de Iaşi, fapt care m-a făcut să trag o concluzie pe care o voi spune ori de câte ori mi se va oferi ocazia. Dacă unii domni din Parlamentul României consideră că orice proiect al Iaşului reprezintă o platformă de dezbatere personală pentru a obţine un avantaj politic imediat sau ulterior, mi se pare o abordare nu numai ipocrită, ci şi iresponsabilă faţă de destinele acestui oraş, a declarat primarul interimar Mihai Chirica, preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi şi vicepreşedinte al PSD”.

Surpriză, însă, pentru că în septembrie acelaşi primar Mihai Chirica vine cu bomba: „Ţinând cont de faptul că, în primă fază, cea mai mare parte a sumei va fi alocată de către Comisia Europeană, care analizează foarte atent elementele de eligibilitate, mai ales cele legate de proprietate, susţinem în totalitate amplasamentul Moara de Vânt” (site-ul Primăriei Iaşi, 28 septembrie 2016).

Şi uite aşa, de unde toată lumea ştia că Spitalul va fi construit lângă Era, Chirica aruncă piatra în apă şi propune Moara de Vânt! Pentru care luptă cu disperare, dar pe care are toate şansele să o piardă!

Ca să concluzionăm: în loc să rămână la locația despre care tot el a vorbit în continuu (lângă Era) și să o bată în cuie pentru totdeauna, cu ministrul Sănătății și cu Corina Crețu, el încearcă marea cu degețelul (ca de obicei) și ratează o primă șansă de a intra în istorie. Însă, îi mai rămâne, totuși, una: aceea de a-și da demisia!

Este tot mai evident că e depășit de încrederea pe care i-au acordat-o ieșenii și oricât ar vrea el să vorbească despre realizări mărețe, nu este în stare decât de mici cârpeli de croitor fără talent.

Domnule Chirica, nu ratați, vă rugăm, șansa de a intra în istoria acestui oraș și dați-vă demisia! Lăsați, vă rugăm, locul celor care au viziune și care se pricep să conducă!

Postaţi un comentariu

Adresa dvs de mail nu va fi afişată.